Wikipedia în limba română, 50 000 de articole
5 ianuarie, 2007 (Internet): Wikipedia (
http://ro.wikipedia.org/ ), o enciclopedie
liberă multilingvă creată de voluntari, a anunţat
astăzi că proiectul a ajuns la 50 000 de articole în lucru în limba
română, o creştere spectaculoasă faţă de doar
250 articole în luna octombrie 2003.
Primele contribuţii masive au început în iulie 2003, fără
publicitate şi în condiţiile accesului limitat la internet din România
şi Republica Moldova, unde locuiesc majoritatea vorbitorilor de limbă
română. Curând s-a realizat o bază de lucru, interfaţa
şi paginile de ajutor au fost traduse, urmând ca tot mai mulţi
utilizatori să înceapă să colaboreze la proiect. De la lansarea
Wikipediei în limba română 25 436 de utilizatori au luat parte la acest proiect
prin 759 716 de contribuţii care ne-au adus mai aproape de obiectivul nostru de a
dărui cunoştinţe libere întregii lumi. Articolul cu
numărul 50 000 în Wikipedia română a fost Peştera
Urşilor, şi a fost scris în data de 5 ianuarie 2007 de către
Roamata.
Această creştere spectaculoasă a făcut ca Wikipedia
să devină cea mai accesată enciclopedie din reţea
şi unul dintre cele mai populare situri web vizitate de români (locul 7)
şi moldoveni (locul 33) conform sitului de auditare trafic
Alexa.com.
Wikipedia şi celelalte proiecte înfrăţite sunt situri publice
WikiWikiWeb, situri în care oricine poate modifica aproape orice pagină în orice
moment (wiki înseamnă "rapid" în hawaiană). Utilizatorii
construiesc articole pe baza editărilor reciproce ale materialului, lucrând
împreună chiar şi la materiale cu subiecte delicate, folosind metoda
punctului de vedere neutru, iar articolele incorect editate sunt corectate repede de
alţi contribuitori. Chiar şi acest comunicat de presă a fost
creat folosind un WikiWikiWeb.
Tot conţinutul Wikimedia este acoperit de licenţa GNU Free
Documentation License ("Licenţa GNU pentru Documentaţie
Liberă" - o traducere neoficială în română a unor
voluntari, poate fi găsită chiar pe Wikipedia în limba română,
la
http://ro.wikipedia.org/wiki/GNU_FDL). Această licenţă
asigură dreptul oricui de a folosi conţinutul Wikipedia în orice fel
doresc, chiar şi comercial, cu singurele condiţii de a da mai departe
acest drept în versiunile pe care le distribuie şi de a credita contribuitorii
proiectului, respectiv Wikimedia ca sursă.
Având în vedere modificările făcute în fiecare minut al
oricărei zile pe Wikipedia şi celelalte proiecte
înfrăţite este imposibil de prevăzut unde vor ajunge acestea
peste un an. Mulţumită Licenţei GNU pentru
Documentaţie Liberă, un singur lucru este sigur: toate materialele vor
rămâne libere şi gratuite.
Fundaţia Wikimedia Wikimedia Foundation, Inc. este o organizaţie
internaţională non-profit care încurajează creşterea,
dezvoltarea şi distribuirea de conţinutul plurilingv, liber şi
gratuit. Fundaţia Wikimedia este operatorul a câtorva proiecte modificate
colaborativ de referinţă din lume, inclusiv Wikipedia, unul dintre cele
20 cele mai vizitate situri din reţea. Fundaţia Wikimedia a fost
creată în 2003 pentru a gestiona proiectele existente şi are seduit în
St. Petersburg, Florida, SUA. Wikimedia are filiale în Regatul Unit, Germania,
Franţa, Italia, Olanda, Serbia şi Polonia. Asociaţia Wikimedia
România, aflată în procesul de constituire, va fi filiala locală
românească a Fundaţiei Wikimedia. Wikimedia România îşi propune
să reprezinte toţi wikimedienii din România, nu doar pe cei vorbitori de
limbă română.
Operaţiunile Fundaţiei sunt sprijinite financiar prin
donaţiile cititorilor şi contribuitorilor la proiectele Wikimedia.
Sfârşitul anului 2006 a adus primele donaţii făcute în lei
româneşti către Fundaţie, deşi suma donată
este mai degrabă de natură simbolică.
Alte informaţii Pentru întrebări şi interviuri, vă
rugăm contactaţi info-ro(a)wikipedia.org, sau:
Bogdan Stăncescu, Wikipedia Press Contact pentru limba română
Telefon: (021) 337 29 16; 0745 103 827
E-mail: bogdan(a)moongate.ro
Jimmy Wales, Chair, Board of Trustees, Wikimedia Foundation (Dl. Wales vorbeşte
numai engleză)
Telefon: +1-310-474-3223
E-mail: jwales(a)wikia.com
Pentru alte informaţii vedeţi şi următoarele
legături (în limba engleză):
Articolul Wikipedia despre Wikimedia
Statistici Wikipedia
Acoperirea în presă din trecut a proiectului
Câteva articole considerate bine scrise şi bine documentate
Câteva răspunsuri la criticile conceputului WikiWiki (în engleză)
Locul
Wikipedia.org după Alexa în comparaţie cu alte situri (în
engleză)
---------------------------------
Acest comunicat de presă este oferit în domeniul public (vezi domeniu public)
şi a fost scris în mod colaborativ pe un WikiWikiWeb [1].
__________________________________________________
Do You Yahoo!?
Poco spazio e tanto spam? Yahoo! Mail ti protegge dallo spam e ti da tanto spazio gratuito
per i tuoi file e i messaggi
http://mail.yahoo.it